Crosul Unicredit ~ 2012

În acest weekend, mai exact sâmbătă dimineaţă, în parcul Herăstrău a fost agitaţie mare. Peste 100 de angajaţi Unicredit au părăsit birourile pentru a munci pentru sănătatea lor, acceptând provocarea lansată de companie de a alerga la crosul organizat special pentru ei. Nu au alergat singuri, ci au dorit să insufle această pasiune şi copiilor lor, aşa că peste 50 de copii au luat parte la cele 5 probe special create în funcţie de vârsta acestora. Eu am avut din nou o poziţie grea, dar plină de satisfacţii, aceea de a organiza, împreună cu Vlad Victor, Victor Popescu, Daniela Moncea şi echipa Ro Club Maraton, acest frumos eveniment.

Luna septembrie pentru mine este un triatlon de nunţi: 3 nunţi în 3 oraşe diferite ;)). Şi weekend-ul acesta trebuia să ajung la o nunta în Constanţa, însă am reuşit să mă încadrez la fix cu timpul. Noroc cu băieţii faini de la Autonom, de unde închiriasem o maşină, care mi-au adus maşină exact în Herăstrău, aşa că după cros m-am suit în maşină şi am plecat direct spre Constanţa.

Nu are rost să va povestesc mai multe despre cum a fost acolo, cred că imaginile de mai jos sunt mult mai grăitoare. Aş vrea totuşi să mulţumesc şi să felicit în primul rând Unicredit pentru deschiderea pe care o are către încurajarea sportului în rândul angajaţilor. Nu în ultimul rând să îi felicit pe toţi cei care aţi alergat: sunteţi cu toţi campioni!

Mulţumiri

Multumesc lui Andrei Gligor pentru ajutor. Pentru cei care nu ştiu, el are un proiect foarte fain: aleargă până în Sahara pentru a ajuta nou nascuţii de la Marie Curie. Detalii pe site-ul lui.
Mulţumesc Serban – pentru montaj foarte fain
Mulţumesc tuturor voluntarilor: Roxana Gabriela, Florin, Alexandrina, Dan, Florentina, Costin, Mariana, Claudiu, Marinela, Dumitra, Sevastita, Mircea, Rozalia, Luminita, Dorina, Cristina, Oana, Alexandra, Roxana, Adriana, Andrei, Cristina (sper ca nu am uitat pe nimeni).

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1218

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.