Home » bicicleta

Impresii din Cantonament 3.0

Weekend-ul trecut a fost Cantonament 3.0, primul cantonament cu şi pentru bloggeri organizat de SmartAtletic şi Pasiunea.eu. A fost un weekend relaxant, în care am îmbinat alergare, biciclit şi prezentări foarte faine ale unor oameni pasionaţi.

Cea mai inteligenta injuratura primita ca biciclist

bicicleta 22 Mar 2012 | One Comment


De multe ori ca biciclist mă întâlnesc cu diverşi cetăţeni care doresc să îmi împărtăşească din gândurile lor fie cu notă religioasă (biserici, cristoşi şi dumnezei), fie mai macabre (morţi, răniţi etc). Cei de mai sus sunt cei paşnici; nu am avut bucuria să întâlnesc pe cei mai înclinaţi spre sport: aruncatul la ţintă din maşină cu bidoane, pahare sau alte obiecte aflate convenabil la îndemână.

Astăzi totuşi am avut onoarea să primesc următoarea afirmaţie: Beei, aici nu e velodrom!!

De ce limiteaza organizatorii locurile la concursurile de amatori

alergare bicicleta 20 Mar 2012 | 6 Comments

De ceva vreme sunt implicat în organizarea mai multor concursuri, fie ca iniţiator (VeloCompass), fie ca organizator (Semimaraton Gerar) şi chiar ca voluntar. Printre ele au fost şi concursuri de bicicletă sau de alergare, cu 20 de participanţi sau cu 1000, de adulţi sau de copii, în oraş sau la munte, pe sosea sau prin pădure. După aceste experienţe, am observat că unii concurenţi nu înţeleg multe din aspectele organizatorice ale unui concurs, ceea ce nu e rău, însă, au anumite afirmaţii mai tăioase la adresa organizatorilor. Din acest motiv, m-am hotărât să încep o serie de articole prin care să explic câteva detalii de culise. Astăzi încep cu: De ce limitează organizatorii locurile la concursurile de amatori?

Cum testezi ca o geaca e respirabila ?

bicicleta 16 Mar 2012 | 3 Comments

Cum arata medalia de la VeloCompass 2012

Dacă înca nu ai aflat mai anunţăm odată: pe 19 mai te asteptam la VeloCompass 2012, primul concurs de orientare pe bicicleta dedicat amatorilor. Daca încă nu eşti sigur îţi oferim astăzi poza medaliei de finisher, pe care o vor primii toţi concurenţi, care termină binenţeles ;) .

Un an din viata unei biciclete abandonate

bicicleta 5 Mar 2012 | 2 Comments

Un experiment interesant pe străzile din New York, realizat de Red Peak Branding pentru Hudson Urban Bicycles. Ei au legat o bicicletă complet utilată cu lumini, sonerie, coşuleţ şi chiar bidon de apă de un rastel de biciclete pe o stradă aglomerată, apoi au facut o poză în fiecare zi timp de un an.

Ea a rezistat aproape 160 de zile neatinsă, apoi uşor începe să dispară. Oare cât rezistă în România?

Concurs “Bloggeri cu orientare”

Pentru cei care încă nu aţi aflat am dat drumul la înscrierile pentru ediţia a doua a concursului de orientare pe bicicletă: VeloCompass. Anul acesta avem chiar şi o nouă categorie pentru bloggeri. Din acest motiv am lansat şi un concurs special pentru ei.

Turul Ciclist al Romaniei 2011 – Retrospectiva Dolce [video]

bicicleta 28 Feb 2012 | No Comment

Nu ştiu când a fost reportajul iniţial, eu acum l-am descoperit. Nu pot decât să mă bucur că televiziunile de sport încep uşor să acorde un pic de atenţie şi altor sporturi decât fotbal. Bravo Dolce Sport!

Ce spun ciclistii

bicicleta 25 Jan 2012 | No Comment

via Alexandru Panait

Cat de repede poti sa faci o pana la bicicleta?

bicicleta 17 Jan 2012 | No Comment

Putem fi cârcotaşi şi să ne legăm de faptul ca nu a verificat cauciucul sau de alte chichiţe, dar chiar şi aşa trebuie să recunoaştem că e rapid.