Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

10 lucruri de care NU ai nevoie cand vrei sa alergi

SHARE
, / 10836 6

În lumea internetului nu cred că există zi în care să nu găseşti un articol cu 10 lucruri, 10 paşi sau alte zece de care ai nevoie pentru a alerga. Ei bine astăzi, vreau să vă spun că trebuie să faceţi un singur pas pentru a începe să alergaţi: ieşiţi acum pe uşă şi alergaţi. Atât. Restul sunt detalii.

Unul din motivele de care m-am apucat de alergare a fost exact faptul că alergarea este cea mai la îndemână formă de mişcare. Chiar cred asta şi am încercat să o transmit cât de des am putut. Întâlnesc foarte des persoane care amână decizia de a ieşi să alerge pentru că încă nu au ajuns să îşi cumpere nu ştiu ce încălţări sau tricou sau ceas. Pentru că nu au căutat un program de antrenament. Pentru că nu au găsit un partener cu care să alerge. Pentru că nu s-au decis în ce parc să alerge. Uitaţi de toate astea, tocmai asta e frumuseţea alergării, cel puţin după mintea mea.

Pot să iau aproape orice om de pe planeta asta şi în secunda doi el poate să alerge. Cred că într-o lume a tehnologiei şi a tot felul de gadgeturi uneori ne complicăm viaţa şi uităm cât de simplă şi frumoasă poate fi alergarea.

Dar hai să le luăm pe rând:

1. Încălţări

Uită de încălţările scumpe şi nu mai folosi scuza asta. Sunt convins că în momentul ăsta ai o pereche de încălţări mai sport cu care ai putea să ieşi la alergare. Cu siguranţă ele nu sunt o alegere înţeleaptă pe termen lung, dar foloseste-i acum pentru primele 2-3-5 alergări şi pe urmă o să mergi să îţi iei alţii. Deocamdată important este să ieşi să alergi.
Să presupunem prin absurd că nu ai, poţi oricând să mergi pe calea barefoot 😀 şi mă refer la varianta hard core, nu VFF sau alte sandale la supra preţ :-p

2. Îmbrăcăminte

La fel ca la încălţări, eu cred că oricine poate să găsească un tricou şi o pereche de pantoloni scurţi. Desigur că tricoul de bumbac nu e ideal, dar pentru început este mai mult decât suficient. Am alergat aproape tot antrenamentul pentru primul maraton în tricou de bumbac şi nu am păţit nimic. Nu a fost poate confortabil, mai ales la turele peste 20km, dar se poate. Lasă cumpărăturile pentru tricourile super high tech, cu nanoboţi, cu aer condiţionat pentru altă zi. Pentru început hai să ieşim la alergat.

3. Un parc sau o pistă de alergare

Păi tocmai ratezi una din frumuseţiile alergării, aceea că poţi să o practici aproape oriunde. Nu ai nevoie de un teren special, nici măcar de un parc. Poţi să ieşi să alergi pur şi simplu pe stradă. Bine, nu pe partea carosabilă, decât dacă alergi mai repede ca Usain Bolt sau ai bani la tine pentru o amendă (eventual şi buletinul :-p). Poţi însă pe trotuar. Nu este tocmai imaginea idilică pe care o au mulţi când se gândesc la alergat, nu alergi pe o plajă aproape goală la apus, dar este posibil şi chiar practic. Sunt persoane care aleargă de la birou spre casă sau invers. La primul meu maraton, antrenamentele lungi, pentru că mă săturasem de parc, le alergam de acasă până undeva în afara oraşului şi înapoi. Trebuia să fac pauze la semafor, dar erau oky. Mai ales la început, când alergam prima oară peste o anumită distanţă, chiar mă bucurăm de pauzele de 1-2 minute de la semafor :))

4. Un partener / grup de alergare

Acesta a fost cred al doilea motiv pentru care am ales alergarea. Faptul că nu trebuie să îţi coordonezi programul cu alţi X oameni pentru a alerga. Poţi pur şi simplu să ieşi când vrei tu, dimineaţa, seara, noaptea. Dacă totuşi simţi nevoia de companie poţi găsi grupuri de alergători care fac alergări de grup, vezi alergările de grup Ro Club Maraton, grupurile de pe facebook (ex: Alerg în IOR) şi vezi când au următoarea întâlnire :). Nu mai aştepta după prietenii, cunoscuţii tăi care promit că o să ieşiţi să alergaţi săptămâna viitoare.

run_cartoon2_nov2012

5. Ceas cu GPS / footpod / aplicaţie telefon

Un dispozitiv care să îţi spună distanţa este foarte util, mai ales dacă alergi pe rute noi unde nu ştii distanţa. Însă ele sunt cu siguranţă în categoria “opţionale”. Dacă cele de mai sus au o anumită prioritate, dispozitivele cu GPS sunt doar un mic ajutor şi alergarea nu depinde absolut deloc de ele. De multe ori poate chiar ne răpesc un pic din bucuria alergării. Am auzit de multe ori oameni care începuseră să concureze cu ceasul, care ignorau complet semnalele corpului pentru a atinge un anumit pace impus de ceas, pentru a depăşi concurentul de pe aplicaţia X ca număr de kilometrii şi aşa mai departe. NU lăsaţi ceasul sau aplicaţia să vă dicteze pasiunea voastră. Ele ar trebui să fie o unealtă.
Am spus-o de mai multe ori, dar o repet. Deşi am un ceas cu GPS, deşi aş putea să folosec telefonul, prefer să alerg cu un ceas simplu de la care folosesc cronometrul. Asta odată pentru că atunci când alerg cu GPS am tendinţa să mă uit prea des la el, al doilea motiv era că uitam mereu să îl încarc :-p şi ultimul motiv este că alergând doar cu un cronometru cred că te înveţi să alergi mai intuitiv, să îţi asculţi corpul când alegi un ritm şi să nu te bazezi pe ceas. Nu de alta, dar poate într-o zi eşti mai obosit şi nu poţi ţine chiar acelaşi ritm.

6. MP3 player

Aici ştiu că intru într-o zonă delicată, una plină de controverse şi opinii. Fiecare poate alege să alerge cu sau fără muzică. Personal m-am chinuit un pic şi am scăpat de acest obicei. Odată din acelaşi motiv ca la ceas că uitam să îl încarc şi al doilea pentru că am descoperit că pot să mă concentrez mai bine pe alergare, să ţin ritmul mai constant, să îmi ascult corpul mai bine, să mă bucur de alergare până la urmă mult mai mult dacă nu am muzică în urechi.
Nu vreau să insist asupra acestui aspect, aş vrea însă să subliniez un lucru. De fapt, să vă rog. Dacă alergaţi în parc vă rog să ţineţi volumul la un nivel la care puteţi auzi ce se întâmplă în jur, astfel încât să auziţi când cineva strigă că vă depăşeşte prin stânga. Dacă alergaţi pe o pistă de atletism, va rog foooarte mult să lăsaţi căştile acasă, măcar aici. Vă spun din experienţă că poate fi periculos şi dureros cand un cineva vă i-a în braţe la vitezele de pe pistă.

7. Batoane, geluri, băuturi sportive

De multe ori văd alergători care se prind în hora asta a suplimentelor sportive, de la chestii mai simple, gen batoane şi geluri până la chestii avansate. Alergători care nu pot să alerge până nu bagă pe gât pumnul de minerale, omega etc. Acum ştiu că s-ar putea să îmi sară unii în cap, dar nu aveţi nevoie de ele. Nu neapărat. Ele îţi pot face viaţa de sportiv mai uşoară, cu siguranţă, spre exemplu cu certitudine e mai comod să alergi cu un baton două în loc de un sandwich. Pe de altă parte aş vrea să văd pe cineva alergând doar cu geluri la o cursa de 24H.
Nu există “silver bullet”, nu există suplimente care te vor face rapid fără antrenamente (în afară de dopaj :-p), vă recomand să decideţi raţional înainte să vă aruncaţi să folosiţi tot felul de suplimente doar pentru că X foloseşte sau pentru că aţi citit pe nu ştiu ce site. E păcat dacă ajungi să îţi ocupi mai mult timp cu grija suplimentelor decât bucurându-te de alergare efectiv.

run_cartoon1_nov2012

8. Echipamente de compresie

Aici intrăm deja în zone mai avansate. Am discutat chiar şi la podcastul Primul Maraton de acest subiect. Ele sunt o invenţie recentă foarte utilă de care sincer mă bucur de fiecare dată când le folosesc. Totuşi sper că faptul că nu aveţi nu ştiu ce echipament super cool de ultima oră să nu vă oprească din a alerga.

Gata lista

Îmi pare rău, dar în lumea reală de cele mai multe ori numărul lucrurilor dintr-o listă nu e multiplu de 5 sau 10.
Vrei să ştii ce ar putea fi numărul 9 şi 10? Ei bine nu ai nevoie să citeşti acest articol sau alte articole motivaţionale de pe internet. Ieşi acum şi aleargă. Nu glumesc. Chiar acum. Uită-te în jur, pune în picioare ce încălțări găseşti la îndemână şi ieşi pe uşă!Spor la alergare!

6 Comments

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.